Traieste sanatos cu BODY TIME

by Sep 26, 2014Uncategorized0 comments

ALUNGĂ DURERILE

O FORŢĂ NOUĂ PENTRU DURERILE DE SPATE. Body Time va ajuta sa scapati de aceste dureri!
Durerile de spate sunt în continuare Nr 1 dintre cauzele indispoziţiei fizice în rândul populaţiei. Tinerii şi persoanele mai în vârstă sunt afectate în egală măsură. Stresul, solicitarea unilaterală şi neglijarea musculaturii spatelui sunt sursele principale ale plângerilor. Cu timpul, condiţiile devin cronice şi se intensifică datorită comportamentului de evitare. Astfel, cercul vicios se repetă până la disperare. Există cale de scăpare: antrenament focusat pe musculatura spatelui!

Body Time – UŞURINŢĂ ÎN LOC DE STRES
Body Time si Miha Bodytec începe acolo unde metodele tradiţionale de training se termină. Cu un antrenament focusat pe probleme şi individualizat, chiar şi cea mai adâncă musculatură poate fi stimulată şi întărită. Metodele de training convenţionale ajung la aceste muşchi foarte greu sau deloc. Musculatura coloanei vertebrale câştigă stabilitate, spatele îşi revine în mod perceptibil. Dezechilibrele musculare sunt reglate în timp ce musculatura coloanei se întăreşte – fiind modul ideal de a ajunge la un spate sănătos şi puternic.

ÎNTĂRIRE LA TOATE NIVELELE
Atât în cazul prevenţiei cât şi la pacienţii având probleme cu musculatura spatelui – studiile au demonstrat eficacitatea acestei metode de antrenament*:

– 88% dintre persoanele participante la studiu au reuşit să reducă problemele de durere de spate. Atât frecvenţa cât şi durata durerilor s-a redus cu 80%.
– La începutul studiului peste 40% dintre participanţi aveau dureri de spate. Această cifră s-a redus la 9% după un program de antrenament de 6 săptămâni.
– Simptomele au dispărut la 44% dintre pacienţii cu dureri de spate cronice.
– Durata durerilor de spate în situaţii tipice zilnic, s-a redus cu 30% (ridicarea de greutăţi, în timpul mersului, înclinării, muncă fizică, sporturi, în timpul condusului sau în poziţii şezute)

Cifre care dau speranţă în lupta împotriva cauzei Nr 1 al indispoziţiei fizice în rândul populaţiei.
Body Time este solutia!!

0 Comments

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

The Future of Fitness, Best Fitness System in the world!

Health & Fitness For EVERYONE!

We are here to make people healthier and better striving for success worldwide! 

Learn What It Takes to Climb the Ladder … Step by Step Better!

Norbert Simonis

CEO & Founder, BODY TIME

Joel

Joel

I began working out when I was 16 years old. I had no idea what I was doing when I first walked into a gym. I would only stay consistent for a few months at a time. As I got older I gained some experience and began to form basic technique while performing strength...

Eva

Eva

I’m so grateful to have found Body Time! It has changed me both physically and mentally and this is now a lifestyle change that I’ll adopt forever. I reached my goal weight after one 12 week challenge and truly enjoyed all my meals. I’ve always struggled with being...

FRANCIZA BODY TIME

FRANCIZA BODY TIME

Eşti obosit să lucrezi pentru altcineva? Supărat pe faptul că lucrurile nu avansează în direcția care ți-ai dorit? Eşti îngrijorat că domeniul în care lucrezi este un pericol şi nu ai un viitor sigur? Nu ai curajul necesar pentru a-ți întemeia propria afacere? Uită de...

Join Now

Îndeplinește-ți obiectivele cu doar 20 de minute pe săptămână

Pachete flexibile de abonamente, potrivite pentru fiecare persoană în parte în scopul realizării obiectivelor de fitness



    Alegeti Locatia Dorita

    FITNESS IN 20 DE MINUTE PE SAPTAMANA.

    Indiferent de orasul in care decizi sa te antrenezi primesti propriul antrenor personal, plan alimentar gratuit, evaluare corporala, echipament complet! Dureaza 20 de minute, timp in care poti arde pana la 700 de calorii! Slabesti intre 1 si 5 kg pe saptamana si iti tonifici musculatura rapid. Rezerva o sedinta de proba si antrenorii nostri te vor contacta in scurt timp pentru detalii suplimentare. Tranforma vara in una activa si fii in forma!

    INSCRIE-TE ACUM