Zaharul – efecte nocive

by May 7, 2015Uncategorized0 comments

Zaharul este o otravă, iar comercializarea sa ar trebui reglementată la fel ca şi cea a ţigărilor sau a alcoolului, spun oamenii de ştiinţă. Specialiştii americani de la Universitatea California avertizează că un consum ridicat de produse care conţin zahăr este responsabil pentru dezvoltarea unor boli precum obezitatea, cancerul, problemele hepatice sau chiar cele de inimă. Mai mult, ei spun că zahărul contribuie anual la producerea a 35 de milioane de decese, motiv pentru care comercializarea sa ar trebui reglementată.

Zahărul, în cantităţile în care este consumat astăzi în ţările industrializate, este toxina ce stă la baza multor afecţiuni, de la probleme cardiace la cancer, ce ucid un număr foarte mare de oameni. Aceasta este concluzia la care a ajuns în urma a numeroase studii efectuate în ultimii ani dr. Robert Lustig, specialist în endocrinologie şi obezitate infantilă. Lustig este profesor la Şcoala de Medicină a Universităţii din California, una dintre cele mai prestigioase şcoli de medicină din SUA.

Zahărul rafinat (sucroza) este format dintr-o moleculă de glucoză şi o moleculă de fructoză, amestecul fiind astfel 50%-50%. În cazul siropului de fructoză din porumb, fructoza reprezintă 55% din amestec, iar glucoza 45%. Fructoza este aproape de două ori mai dulce decât glucoza, fiind elementul care diferenţiază zahărul de celelalte mâncăruri bogate în carbohidraţi, precum pâinea sau cartofii. Cu cât o substanţă conţine mai multă fructoză, cu atât va fi mai dulce.

Una din problemele majore generate de consumul de zahar este dereglarea metabolismului calciului. S-a constatat, in schimb, la persoanele care renunta complet la zahar si trec la o dieta cu multe fructe si legume crude, ca, treptat, calciul este din nou bine asimilat de catre organism. Scaderea imunitatii, concretizata in cresterea receptivitatii organismului la diverse boli: viroze, candidoze, cistite, dermatoze infectioase etc este de asemenea un efect nociv al consumului de zahar. Se pare ca zaharoza afecteaza sinteza unor hormoni care sunt direct implicati in coordonarea activitatii sistemului imunitar. Cancerul, in special cel de colon poate aparea in cazul consumului excesiv de zahar rafinat. Studii recente au evidentiat faptul ca cei care consuma multe dulciuri si alte produse cu zahar sunt mult mai predispusi la cancer in zona tubului digestiv. Incidenta cancerului de colon (intestin gros) este de pana la cinci ori mai mare la consumatorii de dulciuri decat la persoanele care consuma foarte rar sau chiar deloc zahar. Alte boli cauzate de consumul mare de zahar sunt: alergiile, scleroza, cardiopatiile, gastrita, colita de fermentatie, tulburarile de ciclu menstrual la femei, reumatismul, anemia, astenia, sinuzita, rinita.

Pe termen lung, efectele zahărului în exces asupra creierului pot fi devastatoare, arată o serie de studii. Experții de la Universitatea New South Whales din Australia au descoperit că dietele bogate în zahăr și grăsimi alterează cu o viteză surprinzătoare anumite abilități ale creierului, în doar o singură săptămână. Mai mult, în testele efectuate pe animale, ei au observat că efectele nocive asupra capacităților cognitive au apărut chiar și atunci când cobaii au urmat o dietă sănătoasă, dar au consumat apă îndulcită. Experții sunt de părere că alterarea abilităților creierului, cauzată de alimentația bogată în zahăr și grăsimi ar putea fi ireversibilă. Totodată, consumul constant de zahăr și în special de băuturi carbogazoase dulci ar putea produce prejudicii creierului similare cu cele întâlnite la pacienții cu Alzheimer, spun specialiștii de la Universitatea Macquarie din Sidney. Ei au observat modificări la nivelul a 300 de tipuri de proteine în cazul șoarecilor care au consumat apă îndulcită cu o cantitate de sucroză echivalentă concentrației de zahăr din sucuri.

0 Comments

Submit a Comment

Your email address will not be published.

The Future of Fitness, Best Fitness System in the world!

Health & Fitness For EVERYONE!

We are here to make people healthier and better striving for success worldwide! 

Learn What It Takes to Climb the Ladder … Step by Step Better!

Norbert Simonis

CEO & Founder, BODY TIME

Începe anul cu Body Time!

Începe anul cu Body Time!

În anul 2018 Body Time e lângă tine cu sfaturi prețioase şi motivație pentru a-ți schimba stilul de viată! Aici, cu numai 20 de minute o singură dată pe săptămână poți sa iti schimbi aspectul fizic si sa fii mai sanatos dupa doar cateva sedinte! Antreneaza-te intr-un...

Importanta Proteinelor In Procesul de Slabire

Importanta Proteinelor In Procesul de Slabire

Proteinele sunt foarte esentiale in slabire,masa musculara sau inbunatatirea metabolismului Proteinele sunt formate din aminoacizi care sunt de 2 feluri esentiali si neesentiali, din 20 de aminoacizi cunoscuti 9 sunt esentiali si nu pot fi sintetizati de corpul...

Body Time Lifestyle Training!

Body Time Lifestyle Training!

Why Body Time? Body time is for people who respect themselfs and desire more! Body Time is offering you a short 20 minutes workout just once per week with the best and latest technology from Germany! Yes, everybody will say it sounds to good to be true and it is hard...

Join Now

Îndeplinește-ți obiectivele cu doar 20 de minute pe săptămână

Pachete flexibile de abonamente, potrivite pentru fiecare persoană în parte în scopul realizării obiectivelor de fitness



    Alegeti Locatia Dorita

    FITNESS IN 20 DE MINUTE PE SAPTAMANA.

    Indiferent de orasul in care decizi sa te antrenezi primesti propriul antrenor personal, plan alimentar gratuit, evaluare corporala, echipament complet! Dureaza 20 de minute, timp in care poti arde pana la 700 de calorii! Slabesti intre 1 si 5 kg pe saptamana si iti tonifici musculatura rapid. Rezerva o sedinta de proba si antrenorii nostri te vor contacta in scurt timp pentru detalii suplimentare. Tranforma vara in una activa si fii in forma!

    INSCRIE-TE ACUM